Scoala de Comunicare a PMP

În acest sfârșit de săptămână, am fost prezent la Iasi la Scoala de Comunicare a PMP. Timp de 3 zile, eu și colegii mei din Partidul Mișcarea Populară, am discutat despre indentitatea doctrinară a PMP, obiective de comunicare natională și locală, sau am lucrat pe ateliere care au dezbătut elementele tehnice de comunicare online și aspecte privind mesajul si conținutul pentru diferite categorii de public. În cadrul evenimentului, au vorbit Eugen Tomac – președintele executiv al PMP, deputatul Corneliu Bichineț, deputatul Petru Movilă și Clement Negruț, președinte PMP Alba.
Am avut plăcerea să susțin în fața colegilor mei, un discurs privind aspectele de comunicare în relația cu presa și comunicarea directă cu jurnaliștii. M-am simțit privilegiat să pot povesti din experiențele acumulate într-un timp relativ scurt, ca președinte al PMP Neamț și viceprimar al orasului Piatra Neamt, privind relaționarea cu oamenii de presă ai județului.
Mărturisesc faptul că mi se pare de bun augur inițiativa colegilor mei din PMP de a organiza astfel de evenimente, menite să ne apropie prin comunicare cât mai mult de oameni și nevoile lor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.